Introducerea disciplinei „Cunoaşterea mediului înconjurător” la clasa I începînd din anul şcolar 2003/2004 a generat/determinat la început discuţii legate de vârsta copiilor, de lipsa manualelor suport sau de oportunitatea începerii studiului acesteia, uitându-se că programa pentru învăţămîntul preşcolar cuprinde un astfel de domeniu.
După o lecturare atentă a programelor pentru grădiniţă şi clasa I, ne-am convins că acest lucru reprezintă de fapt o continuare a formării unor deprinderi şi capacităţi, a unor abilităţi şi atitudini, o modalitate de satisfacere a curiozităţii şi intereselor copiilor.
Cine a realizat programa la clasa I şi a lucrat pe un curriculum extins, se poate mândri cu rezultatele obţinute.
Redau mai jos un exemplu de activitate de evaluare cumulativă la această disciplină. Am ales pentru activitatea mea tema „Lumea vie”, considerând-o o temă vastă, dar uşor de realizat dacă ai urmărit programa pas cu pas şi ai mai făcut ceva în plus.
Întâmplarea a făcut ca, în calitate de responsabil de cerc pedagogic, să organizez un schimb de experienţă cu învăţătorii dintr-un alt centru pedagogic, din mediul rural.
Mi-am conceput activitatea în manieră interdisciplinară, bazată pe strategii euristice, activ-participative şi pe valorificarea experienţelor cognitive ale elevilor.
Mi-am propus ca forme de organizare alternarea lucrului frontal, cu cel individual şi în grupuri. Ca instrumente de evaluare am ales proba practică, proba orală şi observarea sistematică. În sala de clasă am „proiectat” o expoziţie ce urma să fie vizitată în două etape. Nici un exponat însă nu era la locul potrivit. Ba mai mult, componentele lumii plantelor erau amestecate, răsturnate, rupte ori smulse, simulând un mini-dezastru natural. Totul se afla bine ascuns în spatele cortinei.
Elevii au intrat în sala de clasă fără a şti despre ce este vorba. Învăţătorii prezenţi au fost rugaţi să-şi aleagă un copil pe care să-l observe de-a lungul activităţii.
Lectura câtorva proverbe a probat selectivitatea atenţiei elevilor precum şi distributivitatea acesteia. Deoarece curiozitatea lor era de nestăpânit, le-am spus că pe parcursul orei vor conduce oaspeţii la vizitarea expoziţiei organizată în clasă.
Captarea atenţiei am realizat-o prin invitaţia adresată intîi elevilor.
La ridicarea cortinei copiii au rămas uimiţi: totul era în dezordine. Un murmur puternic a străbătut sala şi o tăcere s-a lăsat apăsătoare.
A fost momentul când atenţia era trează şi acest lucru m-a determinat să-i îndemn la a enunţa obiectivele lecţiei. Au găsit cauze ce puteau provoca nenorocirea şi au enumerat obiectivele operaţionale ce trebuiau realizate(să alegem, să ordonăm, să recunoaştem, să ştergem etc.)
În continuare, pentru a evita dezordinea, s-au constituit, prin tragere la sorţi, mai multe grupe. Fiecare grupă a primit o sarcină de lucru.
Ex:
- grupa 1 – selectarea fructelor;
- grupa 2 – selectarea şi adunarea florilor;
- grupa 3 – sortarea buruienilor;
- grupa 4 – plantarea pomilor;
- grupa 5 – denumirea şi gruparea legumelor;
- grupa 6 – recunoaşterea plantelor de cultură;
- grupa 7 – ştergerea urmelor dezastrului.
Fiecare grupă a ales ceea ce trebuia şi a aşezat exponatele sub etichetele corespunzătoare. Liderii au prezentat rezultatele, s-au făcut aprecieri, comentarii, s-au dat sugestii de către membrii grupului mare. Au fost antrenate toate simţurile şi toate procesele psihice la realizarea obiectivelor operationale ale lecţiei.
Un moment de relaxare s-a petrecut cântând cântecele şi recitând poezii, cu profund caracter educativ (Popas, Glasul naturii, Supă de zarzavat, Prietenă ne e natura, Drumul bobului de grîu etc.)
La final elevii au concluzionat că s-au aflat în lumea plantelor.
Cortina s-a ridicat din nou. Urma să se viziteze „lumea animalelor”. Aici, în vase transparente se aflau, în dezordine, pui, peşti, iepuri, albine, furnici, porumbei, papagali, pisică, broaşte, căţel etc.
Elevii au fost solicitaţi să citească etichetele şi să constate dacă exponatele sunt aşezate la locurile lor. Au citit, au constatat dezordinea şi, în perechi, au fost invitaţi invitaţi să organizeze expoziţia, au motivat de ce a fost nevoie de unele modificări.
Au fost invitaţi, după rezolvarea sarcinilor, să privească în jur şi să observe dacă plantele ofilite sau animalele flămânde ar putea constitui puncte de atracţie pentru vizitatorii de faţă. Au răspuns negativ şi, pe echipe, ca la început, au primit sarcini ce necesitau rezolvarea unor situaţii problematice:
Astfel:
- grupa 1 – să spele fructele alegănd între apă cu detergent şi cu apă curată;
- grupa 2 – să hrănească puii alegînd între flori şi boabe;
- grupa 3 – să ude plantele alegînd între cafea şi apă curată;
- grupa 4 – să şteargă frunzele alegînd între cârpe curate şi bureţi murdari;
- grupa 5 – să răsădească flori cu şi fără rădăcină;
- grupa 6 – să planteze în vasul pentru livadă alegînd între un pui de brad şi un pui de nuc.
După distribuirea sarcinilor, deoarece unii rămăseseră contrariaţi, li s-a cerut să explice de ce anumite lucruri nu pot fi făcute şi ce ar putea face în schimb. S-au orientat repede, au a gumentat şi au găsit soluţii pentru o rezolvare corectă a situaţiilor-problemă.
Astfel:
- florile fără rădăcină le-au pus în vază;
- cu bureţii au şters tabla (după spălare);
- puii i-au hrănit cu boabe, iar florile de soc le-au pus la albine;
- plantele le-au udat cu apă curată;
- pisica au hrănit-o cu lapte;
- căţelul a primit o porţie de os proaspăt.
Când totul a fost pus la loc, au intervenit copiii din grupul celor ce aveau ca sarcină să cureţe locul. Cu şorţuleţe în faţă şi mănuşi de protecţie au făcut curat în aplauzele musafirilor. S-au stabilit apoi câteva reguli de igienă, extrase din activităţile desfăşurate şi s-au dat câteva sfaturi pentru protejarea mediului.
Prin întrebări clare elevii au scos în evidenţă faptul că ei, ca oameni au intervenit în reorganizarea mediului în care aveau să intre invitaţii.
S-a evidenţiat rolul important al omului în mediul pe care are dreptul să-l modifice dar şi datoria să-l păstreze.
S-a concluzionat că lumea vie cuprinde plante, animale şi oameni, apoi invitaţii au putut vizita expoziţia şi au putut trage concluzii despre elevul pe care şi l-au ales pentru observare. În faţa tuturor copiii au primit felicitări, au fost apreciaţi cu calificative maxime şi aplauze.
În concluzie se poate afirma că antrenând elevii în funcţie de trebuinţe, interese şi aptitudini, motivându-i prin felul în care se stabilesc situaţiile de învăţare, valorificând experienţele lor cognitive, considerându-i participanţi la propria formare, centrînd activitatea pe aceştia, putem desfăşura un act didactic de calitatea superioară fără teama că am depăşit programa şcolară sau că am supraîncărcat elevii. Un curriculum extins oferă libertatea de a cutreiera prin ştiinţă şi de a implica elevii în realizarea unor lucruri deosebite.
Bibliografie:
- Iucu Romică – „Instruirea şcolară”, Ed. Polirom, Iasi, 2001
- Jingă Ioan – „Învăţarea eficientă”, Ed. Editis, Bucuresti, 1994
- Stanciu Mihai – „Reforma conţinuturilor învăţământului”, Ed. Polirom, Iasi, 1999
